23 ianuarie – Privind suntem schimbați

V 27, PM § Lasă un comentariu

„Noi toţi privim printr-o năframă, privind ca într-o oglindă slava Domnului suntem transformaţi în acelaşi chip…” – 2 Corinteni 3:18

Cea mai măreaţă caracteristică pe care o poate expune un creştin este această deschidere complet descoperită înaintea lui Dumnezeu, care permite vieţii unei persoane să devină o oglindă pentru alţii. Când Duhul ne umple, suntem transformaşi, iar prin privirea lui Dumnezeu devenim oglinzi. Întotdeauna poţi vedea când cineva a privit slava Domnului, deoarece spiritul tău interior simte că el îl oglindeşte propriul caracter al Domnului. Fii atent la orice ar putea păta sau strica acea oglindă în tine. Aproape întotdeauna ceea ce o va păta va fi ceva bun – ceva bun, dar nu ceea ce este cel mai bun.

Cea mai importantă regulă pentru noi este să ne concentrăm să ne ţinem vieţile deschise pentru Dumnezeu. Să lăsăm orice altceva, incluzând munca, hainele, şi mâncarea la o parte. Ocuparea din partea lucrurilor ne înceţoşează concentrarea asupra lui Dumnezeu. Trebuie să ne păstrăm o poziţia în a-L privi, păstrând vieţile noastre complet spirituale pe deplin. Să lăsăm alte lucruri să treacă aşa cum vor; să lăsăm pe alţii să ne critice cum vor; dar să nu lăsăm vreodată ca ceva să întunece viaţa care „este ascuns cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). Niciodată să nu lăsăm un stil de viaţă grăbit să deranjeze relaţia de rămânere în El. Cea mai dificilă lecţie pentru viaţa creştină este să înveţi cum să continui „privind ca într-o oglindă slava Domnului”

Anunțuri

22 ianuarie – Mă uit către Dumnezeu?

V 25, PM § Lasă un comentariu

Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi…” Isaia 45:22

Aşteptăm să vină Domnul noi cu binecuvântările sale şi să ne salveze? El spune: „Priviţi la Mine şi fiţi mântuiţi…” Cea mai mare dificultate spirituală este de a te concentra asupra lui Dumnezeu, iar binecuvântările Sale constituie dificultatea. Necazurile ne fac aproape întotdeauna să îl privim pe Dumnezeu, dar binecuvântările Sale tind să ne distraga atenţia în altă parte. Lecţia de bază a predicii de pe munte este de a îngusta toate interesele noastre până când mintea, inima şi corpul sunt concentrate asupra lui Isus Hristos. „Priviţi la Mine…”

Mulţi dintre noi avem o imagine mentală: a ceea ce trebuie să fie un creştin, şi privirea la această imagine în vieţile altor creştine devine un obstacol în concentrarea noastră asupra lui Dumnezeu. Aceasta nu este mântuire-nu este suficient de simplă. El spune de fapt „Priviţi la Mine şi sunteţi mântuiţi,” nu „veţi fi mântuiţi într-o zi.” Vom găsi ceea ce căutăm dacă ne vom concentra asupra Lui. Suntem distraşi de la Dumnezeu şi iritabili cu El în timp ce El continuă să ne spună, „Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi….” Toate dificultăţile, încercările noastre, îngrijorările noastre despre mâine vor dispărea când privim înspre Dumnezeu.

Trezeşte-te şi priveşte la Dumnezeu. Construieşte-ţi speranţa pe El. Indiferent câte chestiuni par să te preseze, fii hotărât să le dai la o parte şi să priveşti la El. „Priviţi la Mine…” Mântuirea este a ta în clipa în care priveşti.

21 ianuarie – Aminteşte-ţi ce îşi aminteşte Dumnezeu

V 27, PM § Lasă un comentariu

Aşa spune Domnul: Îmi aduc aminte de bunătatea tinereţii tale…” Ieremia 2:2

Sunt eu în mod spontan la fel de bun faţă de Dumnezeu cum obişnuiam, sau aştept ca doar Dumnezeu să fie bun cu mine? Îl umple totul din viaţa mea cu bucurie, sau mă plâng constant din cauza lucrurilor care nu îmi convin? O persoană care a uitat ceea ce preţuieşte Dumnezeu nu va fi umplută de bucurie. Este minunat să îţi aminteşti că Isus Hristos are nevoi pe care noi să le întâmpinăm – „Dă-mi să beau” (Ioan 4:7). Câtă bunătate I-ai arătat în saptămâna trecută? A fost viaţa mea o reflectare bună a reputaţiei Sale?

Dumnezeu spune poporului său, „Nu eşti îndrăgostit de mine acum, dar îmi amintesc de un timp când erai.” El spune „Îmi amintesc …vremea logodirii tale…” (Ieremia 2:2). Sunt plin până la revărsare cu dragoste pentru Isus Hristos aşa cum eram la început, când mă dădeam peste cap pentru a-mi arăta devotamentul faţă de El? Sunt atât de îndrăgostit de El încât nu am nici o grijă unde m-ar conduce? Sau  caut să văd cât de mult respect primesc în timp ce măsor cât de multă slujire să Îi ofer?

În timp ce îmi amintesc ce îşi aminteşte El despre mine, s-ar putea să încep să îmi dau seama că El nu mai înseamnă pentru mine ceea ce obişnuia să însemne. Când se întâmplă lucrul acesta, ar trebui să permit ruşinea şi umilirea pe care aceasta le crează în viaţa mea, deoarece  va fi o tristeţe evlavioasă, deoarece „o tristeţe după voia lui Dumnezeu aduce pocăinţă…” (2 Corinteni 7:10).

20 ianuarie – Ești fresh pentru orice?

V 23, PM § Lasă un comentariu

Isus i-a răspuns şi i-a spus, „Adevărat îţi spun că dacă nu se naşte cineva din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu” – Ioan 3:3

Uneori suntem proaspeţi şi nerăbdători pentru a participa la o întâlnire de rugăciune, dar simţim aceeaşi prospeţime pentru lucruri atât de triviale ca lustruitul pantofilor?

A fi născut din nou din Duhul este o inconfundabilă lucrare a lui Dumnezeu, misterioasă ca vântul şi surprinzătoare ca Dumnezeu însuşi. Nu ştim unde începe – este ascunsă în adâncimile sufletului nostru. A fi născuţi din nou de sus este un început de durată, perpetuu şi etern. Acesta oferă tot timpul o prospeţime în gândire, vorbire şi trăire – o continuă surpriză a vieţii lui Dumnezeu. Stagnarea este o indicaţie că ceva în vieţile noastre nu este în acelaşi ritm cu Dumnezeu. Ne spunem nouă înşine, „Trebuie să fac  lucrul acesta sau niciodată nu o să se facă.” Acesta este primul semn de învechire. Ne simţim proaspeţi în acest moment sau suntem râncezi [învechiţi], căutând cu frenezie minţile noastre după ceva de făcut? Prospeţimea nu este rezultatul ascultării; ci vine de la Duhul Sfânt. Ascultarea ne ţine „în lumină după cum El este lumină…” (1 Ioan 1:7).

Păzeşte-ţi cu gelozie relaţia cu Dumnezeu. Isus s-a rugat „ca ei să fie una cum Noi suntem una” – cu nimic care să despartă (Ioan 17:22). Ţineţi viaţa continuu deschisă faţă de Isus Hristos. Nu pretinde că eşti deschis cu El. Îţi extragi viaţa din altă sursă decât din Dumnezeu însuşi? Dacă depinzi de altceva ca sursă a prospeţimii şi puterii tale, nu îţi vei da seama când lipseşte puterea Lui.

A fi născut din Duhul înseamnă mult mai mult decât gândim noi în mod obişnuit. Ne oferă viziune nouă şi ne ţine absolut proaspeţi pentru tot prin rezervele inepuizabile ale vieţii lui Dumnezeu.

19 ianuarie – Viziune şi întuneric

V 01, AM § 2 comentarii

„Când a apus soarele, un somn puternic a venit peste Avram şi iată că groază şi întuneric mare au căzut peste el”. Geneza 15:12

Oricând Dumnezeu dă viziunea unui creştin, este ca şi cum îl pune în „umbra mâinii Sale.” (Isaia 49:2). Este datoria sfântului să tacă şi să asculte. Este un „întuneric” care vine din prea multă lumină – acela este timpul de ascultare. Istoria lui Avram şi Agar din Geneza 16 este un exemplu excelent de ascultare a unui aşa numit sfat bun în timp de întuneric mai degrabă decât a aştepta pe Dumnezeu să trimită lumina. Când Dumnezeu îţi dă o viziune şi apoi urmează întuneric, aşteaptă. Dumnezeu îţi va aduce viziunea pe care ţi-a dat-o realităţii din viaţa ta, aşteaptă sincronizarea Lui. Niciodată nu încerca să îl ajuţi pe Dumnezeu să îşi împlinească Cuvântul Lui. Avram a trecut prin treisprezece ani de tăcere, dar în acei ani suficiența de sine i-a fost distrusă. A crescut dincolo de punctul în care se baza pe propriul bun simţ. Acei ani de tăcere au fost un timp de disciplină, nu o perioadă de neplăcere a lui Dumnezeu. Nu este niciodată nevoie să pretinzi că în viaţa ta este bucurie şi încredere; doar aşteaptă-l pe Dumnezeu şi fii bazat pe El (vezi Isaia 50:10-11).

Am încredere vreun pic în carne? Sau am învăţat să merg dincolo de toată încrederea în mine însumi şi în alţi oameni ai lui Dumnezeu? Am încredere în cărţi şi rugăciuni şi alte bucurii ale vieţii mele? Sau mi-am pus încrederea în Dumnezeu Însuşi şi nu în binecuvântările Sale? „Eu sunt Dumnezeul Atotputernic…”-El-Shaddai, Dumnezeul Atotputernic (Geneza 17:1). Motivul pentru care suntem toţi disciplinaţi este pentru că ştim că Dumnezeu este real. Imediat ce Dumnezeu devine real pentru noi, oamenii pălesc prin comparaţie, devin umbre ale realităţii. Nimic din ceea ceea ce fac sau spun alţi sfinţi nu pot deranja vreodată pe cel care este zidit pe Dumnezeu.

18 ianuarie – „Este Domnul!”

V 01, AM § Lasă un comentariu

„Toma i-a răspuns şi I-a zis: ‚Domnul meu şi Dumnezeul meu!’” (Ioan 20:28)

Isus i-a spus „Dă-mi să beau” (Ioan 4:7). Cât de mulţi dintre noi se așteaptă ca Isus Hristos să stingă setea noastra când noi ar trebui să îl mulţumim pe El! Ar trebui să ne vărsăm vieţile noastre, să ne investim fiinţele noastre întregi, nu să tragem din El ca să ne satisfacem pe noi. „Îmi veţi fi martori…” (Fapte 1:8). Aceasta înseamnă că vieţi de devoţiune neînfrânate, incoruptibile şi pure faţă de Domnul Isus, care ne vor îl vor oferi satisfacţie oriunde ne-ar trimite.

Fiţi atenţi la orice care concurează cu loialitatea ta cu Isus Hristos. Cel mai mare concurent al adevăratei devoţiuni faţă de Isus este slujirea pe care o facem pentru El. Este mai uşor a-L servi decât să ne revărsăm complet vieţile pentru El. Scopul chemării lui Dumnezeu este satisfacţia Lui, nu doar să facem ceva pentru El. Nu suntem trimişi în luptă pentru Dumnezeu, ci să fim folosiţi de Dumnezeu în luptele Sale. Suntem noi mai devotaţi slujirii decât lui Isus Hristos Însuşi?

17 ianuarie – Chemarea vieţii naturale

V 14, AM § Lasă un comentariu

„I-a făcut plăcere lui Dumnezeu…să-L descopere pe Fiul Său în mine…”-Galateni 1:15-16

Chemarea lui Dumnezeu nu este o chemare de a-L sluji într-un fel anume. Contactul meu cu natura lui Dumnezeu îmi va forma înţelegerea chemării Sale şi mă va ajuta să realizez ceea ce doresc cu adevărat să fac pentru El; [apoi] slujirea care rezultă în viaţa mea mi se potrivește şi este o expresie a naturii mele. Chemarea vieţii naturale a fost afirmată de către apostolul Pavel – „Când I-a făcut plăcere lui Dumnezeu …să-L descopere pe Fiul Lui în mine, ca să îl pot predica pe El, [adică să Îl exprim pur şi solemn] printre Neamuri…”

Slujirea este o belşugul care se revarsă din viaţa plină de dragoste şi devoţiune. Dar propriu-zis, nu este nici o chemare, la aceasta. Slujirea este ceea ce aduc eu în relaţie şi este reflectarea identificării mele cu natura lui Dumnezeu. Slujirea devine o parte naturală din viaţa mea. Dumnezeu mă aduce în relaţia adecvată cu El astfel încât să înţeleg chemarea lui, şi apoi Îl servesc din motivaţia dragostei absolute. Slujirea lui Dumnezeu este darul de dragoste deliberată a unei naturi care a auzit chemarea lui Dumnezeu. Slujirea este exprimarea naturii mele, iar chemarea lui Dumnezeu este expresia naturii Lui. De aceea, când primesc natura Sa şi aud chemarea Sa, vocea lui divină răsună prin natura sa şi a mea iar clee două devin una în slujire. Fiul lui Dumnezeu Se descoperă în mine şi din devotament pentru El, slujirea devine modul vieţii mele de fiecare zi.