25 ianuarie – Lasă loc pentru Dumnezeu

V 22, AM § Lasă un comentariu

“Când I-a făcut plăcere lui Dumnezeu…” Galateni 1:15

Ca slujitori ai lui Dumnezeu, trebuie să învăţăm să facem loc pentru El – să Îi dăm lui Dumnezeu « spaţiu de manevră .» Planificăm, calculăm şi prezicem că se va întâmpla asta sau cealaltă, dar uităm să îi facem loc lui Dumnezeu să intre aşa cum alege El. Ai fi vreodată surprinşi dacă Dumnezeu ar veni la şedinţa noastră sau în predicarea noastră într-un fel în care nu ne aşteptam niciodată de la El ? Nu căuta ca Dumnezeu să vină într-un fel special, ci caută-L pe El. Felul în care îi faci loc este să îl aştepţi să vină, dar nu într-o manieră anumită. Indiferent cât de bine l-ai cunoaşte pe Dumnezeu, lecţia cea mare de învăţat este să înveţi că El ar putea să se năpustească înăuntru oricând. Tindem să trecem cu vederea acest element al surprizei, totuşi Dumnezeu niciodată nu lucrează altfel. Dintr-o dată – Dumnezeu întâlneşte viaţa noastră « …când I-a făcut plăcere Lui… .»

Păstrează-ţi viaţa atât de constant în legătură cu Dumnezeu încât puterea Lui suprinzătoare poate să răzbată în orice moment. Trăieşte într-o constantă stare de aşteptare şi lasă loc pentru ca Dumnezeu să intre când şi cum hotărăşte el.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

What’s this?

You are currently reading 25 ianuarie – Lasă loc pentru Dumnezeu at Dinamica Lucidă.

meta

%d blogeri au apreciat asta: