1 Septembrie – Destinul sfinţirii

V 01, AM § Lasă un comentariu

„Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt.” 1 Peter 1:16

Reafirmă continuu pentru tine însuţi care este scopul vieţii tale. Destinul final al omului nu este fericirea, nici sănătatea, ci sfinţirea. În zilele noastre avem mult prea multe afinităţi, suntem prea risipiţi cu ele; [sunt] afinităţi corecte, bune, nobile care încă nu şi-au găsit împlinirea, dar Dumnezeu trebuie să le atrofieze. Singurul lucru care contează este dacă omul va accepta pe Dumnezeul Care îl va face sfânt. Cu orice preţ omul trebuie să fie orientat corect faţă de Dumnezeu.

Cred că trebuie să fiu sfânt? Cred că Dumnezeu poate să vină în mine şi să mă facă sfânt? Dacă prin predicarea ta mă convingi că sunt nesfânt, mă simt jignit de ea. Predicarea evangheliei trezeşte un resentiment intens deoarece trebuie să descopere că sunt nesfânt; dar de asemenea trezeşte o puternică sete. Dumnezeu are un destin final pentru omenire, anume, sfinţirea. Ţelul său este producerea de sfinţi. Dumnezeu nu este o maşină veşnică de binecuvântări pentru oameni; El nu a venit să îi mântuiască pe oameni din milă: El a venit pentru că i-a creat să fie sfinţi. Ispăşirea înseamnă că Dumnezeu mă pune înapoi în uniune perfectă cu El însuşi, fără nici o umbră între noi, prin moartea lui Iisus Hristos.

Niciodată nu tolera prin simpatie cu tine însuţi sau cu alţii vreo practică care nu e în acord cu un Dumnezeu sfânt. Sfinţirea înseamnă mersul nepătat al picioarelor, vorbirea nepătată a limbii, gândirea nepătată a minţii – fiecare detaliu al vieţii este sub scrutinul lui Dumnezeu. Sfinţirea nu este doar ceea ce ne dă Dumnezeu, ci ceea ce arăt că mi-a dat Dumnezeu .

Where Am I?

You are currently viewing the archives for Septembrie, 2010 at Dinamica Lucidă.