30 Aprilie – Spontaneitatea dragostei

V 02, AM § Lasă un comentariu

„Dragostea este bună, îndelung răbdatoare…” 1 Corinteni 13:4-8

Dragostea nu este premededitată, este spontană, adică explodează în feluri extraordinare. Nu este nimic de siguranţă matematică în categoria dragostei lui Pavel. Nu putem spune – „Acum nu voi gândi rău; voi crede toate lucrurile.”  Caracterisitica dragostei este spontaneitatea. Nu punem afirmaţiile lui Iisus în faţa noastră ca standard; ci când Duhul Său Îşi face voia în noi, trăim conform standardului Său fără să ştim şi când ne uităm înapoi suntem uimiţi de dezinteresul unei anumite emoţii, care este evidenţa că spontaneitatea dragostei reale a fost acolo. În tot ce legat viaţa lui Dumnezeu în noi, natura ei se poate discerne numai când a trecut.

Izvoarele dragostei sunt în Dumnezeu, nu în noi. Este absurd să te uiţi după dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre natural, ea se află aici numai când a fost vărsată afară în de către Duhul Sfânt.

Dacă încercăm să îi arătăm lui Dumnezeu cât de mult Îl iubim, este un semn sigur că nu Îl iubim. Dovada dragostei noastre pentru El este în spontaneitatea absolută a dragostei noastre, care vine natural. Când ne uităm înapoi nu putem spune de ce am făcut anumite lucruri, le-am făcut conform naturii spontane a dragostei Lui din noi. Viaţa lui Dumnezeu se manifestă în acest fel deoarece izvoarele dragostei sunt în Duhul Sfânt (Romani 5:5)

29 Aprilie – Graţia incertitudinii

V 16, PM § Lasă un comentariu

„ce vom fi, nu s-a arătat încă.” 1 Ioan 3:2

În mod natural, suntem înclinaţi să fim atât de matematici şi de calculaţi încât ne uităm la incertitudine ca la un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la vreun capăt, dar aceea nu este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în incertitudinea noastră şi în consecinţă nu ne facem cuiburile nicăieri. Bunul simţ spune – „Păi, să presupunem că aş fi în condiţiile acelea…” Nu ne putem presupune în vreo condiţie în care nu am fost. Siguranţa este semnul vieţii de bun-simţ: nesiguranţa graţioasă este semnul vieţii spirituale. A fi sigur de Dumnezeu înseamnă că suntem nesiguri în toate căile noastre, nu ştim ce va aduce ziua. Aceasta se spune de obicei cu un oftat de tristeţe, ar trebui mai degrabă spusă cu o expresie a unei aşteptări cu sufletul la gură. Suntem nesiguri de următorul pas, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne abandonăm lui Dumnezeu, şi ne facem datoria cea mai apropiată, El ne umple vieţile cu surprize tot timpul. Când devenim avocaţii unui crez, ceva moare; noi nu credem în Dumnezeu, ci credem doar în credinţa noastră despre El. Iisus a spus „Dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi.”(Matei 18:3) Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci suntem nesiguri de ce va face mai departe. Dacă suntem doar siguri în credinţele noastre, ne semeţim şi devenim severi şi avem un sentiment al finalităţii în ce priveşte vederea noastră; dar când suntem bine în legătura noastră cu Dumnezeu, viaţa este plină de nesiguranţă spontană şi bucuroasă şi de aşteptare.

„Credeţi în Mine,”(Ioan 14:1)a spus Iisus, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine.” Lăsaţi lucrul întreg Lui, este o nesiguranţă glorioasă cum va veni El, dar El va veni. Rămâi loial Lui.

25 Aprilie – La timp [Obsesii sfinte?]

V 10, PM § Lasă un comentariu

“Fii la timp şi ne la timp.” 2 Timotei 4:2

Mulţi dintre noi suferă de tendinţa morbidă de a fi chiar „ne la timp.” Aceasta nu se referă la timp, ci la noi „Fii la timp şi ne la timp,” indiferent dacă avem chef sau nu. Dacă facem doar ceea ce suntem înclinaţi să facem,unii dintre noi nu vor face nimic niciodată. Există neangajabili în domeniul spiritual, oameni ramoliţi spiritual, care refuză să facă vreun lucru dacă nu sunt inspiraţi supranatural.  Dovada că suntem bine în legătură cu Dumnezeu este să facem tot ce putem mai bine indiferent dacă ne simţim sau nu insipiraţi. Una dintre cele mai mari capcane ale lucrătorului spiritual este aceea de a face o obsesie din momentele sale preţioase. Când  Duhul lui Dumnezeu îţi dă timp de inspiraţie şi perspectivă, spui – „De-acum voi fi întotdeauna aşa pentru Dumnezeu.” Nu, nu vei fi, Dumnezeu va avea grijă să nu fi. Acele timpuri sunt darul lui Dumnezeu pe de-a-ntregul. Nu ţi le poţi da ţie însuţi oricând la alegerea ta.  Dacă spui că vei fi doar maximul tău, atunci vei fi o remorcă intolerabilă pentru Dumnezeu; nu vei face niciodată nimic decât dacă Dumnezeu te ţine inspirat conştient. Dacă faci un dumnezeu din momentele tale cele mai bune, vei afla că Dumnezeu se va topi din viaţa ta şi nu va reveni până când nu îţi vei îndeplini datoria cea mai apropiată, şi până când nu vei fi învăţat să nu faci o obsesie din acele momente speciale.

24 Aprilie – Avertizare împotriva extravaganţei

V 48, AM § 1 comentariu

„Totuş, să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sînt supuse.” Luca 10:20

Ca lucrători creştini, nu asemănarea cu lumea este capcana noastră, nu păcatul este capcana noastră, ci extravaganţa spirituală, respectiv: a lua modelul şi imprimeul erei religioase în care trăim, făcând ochi succesului spiritual. Niciodată nu căutaţi altceva decât aprobarea lui Dumnezeu, mergeţi „afară din tabără suferind ocara Lui.” (Evrei 13:13). Iisus a spus ucenicilor să nu se bucure de slujirea de succes, şi totuşi aceasta pare să fie lucrul de care ne bucurăm cei mai mulţi. Avem viziunea comercială – atâtea suflete salvate şi sfinţite, mulţumim lui Dumnezeu, acum totul e bine. Lucrarea noastră începe unde harul lui Dumnezeu a pus temelia; noi nu trebuie să mântuim sufletele, ci să le facem ucenici.

sunt lucrarea harului suveran al lui Dumnezeu; lucrarea noastră ca discipoli este de a „uceniza” vieţile până când sunt pe deplin supuse lui Dumnezeu. O viaţă pe deplin devotată lui Dumnezeu este de mai mare valoare înaintea lui Dumnezeu decât o sută de vieţi doar trezite de Duhul Lui. Ca lucrători pentru Dumnezeu, trebuie să ne reproducem spiritual, iar aceasta va fi o mărturia lui Dumnezeu ca lucrători. Dumnezeu ne aduce la un standard al vieţii prin harul Său, iar noi suntem responsabili pentru reproducerea acelui standard în alţii.

Dacă lucrătorul trăieşte viaţa ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3:3), el este poate deveni un dictator iritant în loc să devină un discipol rezident. Mulţi dintre noi suntem dictatori, dictăm oamenilor şi la întâlniri. Iisus niciodată nu ne dictează în felul acesta. Când Domnul nostru a vorbit despre ucenicie, El întotdeauna a prefaţat-o cu un „DACĂ”, niciodată cu o afirmaţie emfatică – „Tu trebuie.” Ucenicia are opţiunea alături de ea.

23 aprilie – Idolatrizarea slujirii

V 11, PM § Lasă un comentariu

„Împreună lucrători cu Dumnezeu” 1 Corinteni 3:9

Fii atent la orice lucrare de-a lui Dumnezeu care te face să evadezi din concentrarea asupra Lui. O mulţime de lucrători creştini se închină la munca lor. Singura preocupare ar trebui să fie concentrarea asupra lui Dumnezeu, iar aceasta va însemna ca toate celelalte margini ale vieţii, mentale, morale sau spirituale, sunt libere cu libertatea unui copil, unui copil credincios, nu un copil neascultător. Un sluitor fără această solemnă notă dominantă a concentrării asupra lui Dumnezeu este în stare să se înhame astfel în muncă; nu este nici o limită a trupului, a minţii sau spiritului care să fie liberă, în consecinţă el se cheltuie şi este zdrobit. Nu este nici o libertate, nici o bucurie de viaţă; nervii, mintea şi inima sunt atât de zdrobitor de încărcate încât binecuvântarea lui Dumnezeu nu se poate odihni [peste el]. Dar şi opusul este la fel de adevărat – când concentrarea este asupra lui Dumnezeu, toate limitele vieţii sunt libere şi doar sub dominaţia lui Dumnezeu. Nu este nici o responsabilitate asupra ta pentru lucrare; singura responsabilitate pe care o ai este să stai în atingere constantă cu Dumnezeu, şi să ai grijă să nu îţi permiţi nimic care să împiedice cooperarea cu El. Libertatea după sfinţire este libertatea unui copil, lucrurile care obişnuiau să ţină viaţa ţintuită jos au dispărut. Fii atent să reţii că eşti eliberat cu un singur scop – să fi absolut devotat co-Lucrătorului tău. Nu avem nici un drept să judecăm unde vom fi aşezaţi, sau să avem idei preconcepute despre lucrul pentru care ne pregăteşte Dumnezeu. Dumnezeu proiectează totul; oriunde ne-ar aşeza El marele nostru scop este de a ne turna devoţiunea cu toată inima Lui către El în slujirea respectivă. „Tot ce pune mâna ta să facă, fă cu toată puterea Ta.”

22 aprilie – Lumina stricată

V 58, PM § Lasă un comentariu

„Noi toţi privim cu faţa descoperită …slava Domnului” 2 Corinteni 3:18

Un slujitor al lui Dumnezeu trebuie să stea singur atât de mult încât el niciodată nu ştie că este singur. În primele faze ale vieţii de creştin vin dezamăgirile, oameni care erau de obicei lumini clipesc şi se sting, iar cei care obişnuiau să stea alături de noi se duc. Trebuie să ne obişnuim cu această încât să nu mai ştim niciodată că suntem singuri. „Toţi m-au părăsit – Domnul însă a stat lângă mine.”  (2Ti 4:16-17 CNS) Trebuie să ne clădim credinţa, nu pe o lumină care se micşorează, ci pe lumina care nu stinge. Când se duc „cei mari” ne întristăm, până când vedem că aşa trebuia, iar singurul lucru care rămâne este să Îl privim pe Dumnezeu în faţă noi înşine.

Nu permiteţi nimic să vă ţină de la a-L privi pe Dumnezeu ferm în faţă despre tine însuţi  şi despre doctrina ta, şi de fiecare dată când predici să îl priveşti pe Dumnezeu în faţă ca să vezi cum stau lucrurile, apoi gloria va rămâne pe tot parcursul. Un slujitor creştin este cel care se priveşte mereu faţa lui Dumnezeu şi apoi iese să vorbească oamenilor. Caracteristica slujirii lui Hristos este aceea slavă inconştientă care continuă să rămână. „Moise nu ştia că pielea feţei lui strălucea atunci când vorbea cu Domnul.”

Niciodată nu suntem chemaţi să facem paradă cu îndoielile noastre sau să exprimăm extazurile noastre ascunse ale vieţii noastre cu Dumnezeu. Secretul vieţii lucrătorului este că el rămâne pe acelaşi ton cu Dumnezeu tot timpul.

14 Aprilie – Invincibilitate inspirată

V 42, PM § Lasă un comentariu

„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la MIne” Matei 11:29

„Când Domnul iubeşte, El mustră.” Câtă de triviale sunt plângerile noastre! Domnul începe prin a ne aşeza în locul unde să avem comuniune cu El, iar noi gemem şi spunem – „O Doamne, lasă-mă să fiu ca alţi oameni!” Iisus ne cere să luăm un capăt al jugului – „jugul meu este uşor, vino lângă Mine.” Te identifici cu Domnul Iisus în felul acesta? Dacă da, îi vei mulţumi lui Dumnezeu pentru presiunea mâinii Sale.

„Celor care nu au putere El le măreşte puterea.” Dumnezeu vine şi ne scoate din sentimentalitatea noastră, iar plângerile noastre se transformă într-un pean de laudă. Singurul fel de a cunoaşte puterea lui Dumnezeu este de a lua jugul lui Iisus asupra noastră şi să învăţăm de la El.

„Bucuria Domnului este tăria ta.” De unde îşi obţin sfinţii bucuria? Dacă nu ştiam câţiva sfinţi, am spune – „O, el sau ea, nu au nimic de dus.” Ridicaţi vălul. Faptul că pacea şi lumina şi bucuria lui Dumnezeu sunt acolo sunt dovezi că acolo este şi povara. Povara pe care Dumnezeu o aşază stoarce strugurii şi iese mustul; cei mai mulţi dintre noi vedem doar mustul. Nici o putere de pe de pe pământ sau din iad nu poate cuceri Duhul lui Dumnezeu din spiritul unui om, este necuceribilitate interioară.

Dacă ai în tine văicăreală, dăi un şut afară fără milă. Este o crimă pozitivă să fi slab în puterea lui Dumnezeu.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for Aprilie, 2010 at Dinamica Lucidă.