28 februarie – Credeţi acum?

V 01, AM § Lasă un comentariu

Dar aceasta credem…Iisus a răspuns, credeţi acum? Ioan 16:30-31
Acum credem. [iar] Iisus întreabă – [chiar] credeţi acum? Va veni timpul când mă veţi lăsa singur. Mulţi lucrători creştini l-au lăsat pe Iisus singur şi s-au dus la lucru dintr-un simţ al datoriei, dintr-un simţ al nevoii care se ridică din discernământul lor propriu. Motivul pentru aceasta este absenţa este vieţii [fondate pe] învierii lui Iisus. În sufletul său, omul pleacă din contactul intim cu Dumnezeu prin a se rezema de propria înţelegere religioasă. Nu este nici un păcat în asta, şi nu este nici o pedeapsă ataşată acestui lucru; însă când sufletul realizează cum a împiedicat înţelegerea lui a lui Iisus Hristos, şi că a produs pentru el însuşi perplexităţi, tristeţi şi dificultăţi, va trebui să îşi revină cu ruşine şi remuşcare.

Trebuie să ne bazăm pe viaţa învierii lui Iisus mult mai adânc decât facem, să dezvoltăm obiceiul de a ne referi constant înapoi la El; în loc de asta noi luăm deciziile noastre de bun-simţ şi îi cerem lui Dumnezeu să le binecuvânteze. El nu poate, nu este în domeniul Lui, este tăiat de realitate. Dacă facem un lucru din simţul datoriei, noi înălţăm un standard în concurenţă cu Iisus Hristos. Devenim o „persoană superioară” şi spunem – „În chestiunea asta trebuie să fac asta şi asta.” Ne-am aşezat simţul datoriei pe tron în locul vieţii învierii lui Iisus. Nu ni se spune să mergem în lumina conştiinţei sau a unui simţ al datoriei, ci mergi în lumină după cum Dumnezeu este în lumină. Când facem ceva din simţul datoriei, putem să ne susţinem prin argumente; când facem ceva în ascultare de Dumnezeu, nu este posibil nici un argument; de aceea un sfânt poate să fie ridiculizat cu uşurinţă.

27 februarie – Lucrarea săracită a lui Iisus – [Impoverished ministry of Jesus]

V 01, AM § Lasă un comentariu

De unde ai Tu această apă vie?” Ioan 4:11

„Fântâna este adâncă” – mult mai adâncă decât ştia femeia Samariteană! Gândiţi-vă la adâncimile „fântânilor” din voi. Ai sărăcit tu slujirea lui Iisus astfel încât nu poate face nimic? Să presupunem că este o fântână de necazuri fără seamăn în inima ta, şi Iisus vine şi spune – „Să nu ţi se tulbure inima”; iar tu dai din umeri şi spui „Dar Doamne, fântâna este adâncă; Nu ai  cum să scoţi tăcere şi confort din ea.” Nu, El le va aduce de sus. Isus nu aduce nimic la suprafaţă din fântânile naturii umane. Noi limităm pe Sfântul lui Israel prin a ne aminti ce i-am permis să facă pentru noi în trecut, şi prin a spune, „Bineînţeles nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să facă acest lucru.” Ceea ce taxează atotputernicia este chiar lucrul pe care noi ca ucenici ai lui Hristos ar trebui să credem că îl va face. Noi sărăcim lucrarea lui atunci când uităm că e Atotputernic; sărăcirea este în noi, nu în El. Noi vom veni la Iisus ca la un Mângâietor sau ca la Cineva cu compasiune, dar nu vom veni la El ca la Unul Atotputernic.

Motivul pentru care unii dintre noi sunt specimene atât de slabe ale creştinismului este deoarece noi nu avem un Hristos Atotputernic. Noi avem atribute şi experienţe creştine, dar nu un abandon faţă de Iisus Hristos. Când intrăm în circumstanţe dificile, noi sărăcim lucrarea Sa spunând – „Bineînţeles, El nu poate să facă nimic” şi ne luptăm până la fund şi încercăm să scoatem apa singuri. Fii atent la satisfacţia de a te lăsa pe spate şi a spune – „Nu se poate”; ştii că se poate dacă priveşti la Iisus. Fântâna incompletitudinii tale este adâncă, dar fă un efort şi priveşte spre El.

26 februarie – Bănuieli inferioare despre Iisus

V 01, AM § Lasă un comentariu

„Doamne, nu ai cu ce să scoţi” Ioan 4:11

„Sunt impresionat de minunile spuse de Dumnezeu, dar El nu se poate aştepta de la mine să le trăiesc în mărunţişurile vieţii mele!” Când vine momentul întâlnirii cu Iisus Hristos cu meritele Sale, atitudinea noastră este una de superioritate pioasă – idealurile tale sunt înalte şi ne impresionează, dar în relaţie cu lucrurile reale, nu se pot face. Fiecare dintre noi crede despre Iisus în felul acesta într-un anumit detaliu. Aceste îndoieli despre Iisus încep de la întrebările amuzate care ni se pun când vorbim despre tranzacţiile noastre cu Dumnezeu – De unde vei obţine bani? Cum vei fi îngrijit? Sau încep de la noi înşine când îi spunem lui Iisus că este prea greu pentru El cazul nostru. Este foarte bine să spui „Ai încredere în Domnul,” dar omul trebuie să trăiască, iar Isus nu are nimic „cu care să scoată” – să ne dea lucrurile acelea. Fii atent la frauda pioasă din tine care spune – nu am nici o îndoială cu privire la Iisus, ci doar asupra mea însumi. Nimeni dintre noi nu a avut vreodată îndoieli despre sine; ştimi ce nu putem face, dar avem îndoieli despre Iisus. Suntem chiar deranjaţi de ideea că El poate ceea ce nu putem noi.

Îndoielile mele se ridică din faptul că eu îmi tâlhăresc propria persoană pentru a afla dacă El este în stare să o facă. Întrebările mele provin din adâncimile propriei inferiorităţi. Dacă detectez aceste îndoieli în mine însumi, hai să le aduc la lumină şi să le mărturisesc – „Doamne, am avut îndoieli cu privire la Tine, nu am crezut în înţelepciunea Ta mai mult decât în a mea; nu am crezut în puterea Ta atotputernică mai mult decât înţelegerea mea limitată despre ea.”

25 februarie – Sărăcia slujirii

V 01, AM § Lasă un comentariu

Dacă vă iubesc mai mult, sînt iubit cu atît mai puţin. 2 Corinteni 12:15

Dragostea naturală nu se aşteaptă la ceva în schimb, dar Pavel spune – nu îmi pasă dacă mă iubiţi sau nu, sunt dispus să mă lipsesc complet pe mine însumi, nu doar pentru voi, ci ca să vă pot aduce la Dumnezeu. „Pentru că voi cunoaşteţi harul Domnului Nostru Isus Hristos, care deşi era bogat, pentru cauza voastră a devenit sărac.” Ideea lui Pavel de slujire este exact conform acestei propoziţii – nu îmi pasă cu ce extravaganţă mă voi cheltui, o voi face cu bucurie. Era o bucurie pentru Pavel.

Ideea ecclesiastică de slujitor al lui Dumnezeu nu este ideea lui Iisus Hristos. Ideea Lui este că Îl slujim prin a fi slujitorii altor oameni. Iisus Hristos depăşeşte socialismul socialiştilor. El spune că în Împărăţia Lui cel care este cel mai mare va slujitorul tuturor. Adevăratul test al sfinţilor nu este predicarea evangheliei, ci spălarea picioarelor ucenicilor, adică făcând lucrurile care nu contează în evaluarea faptică a oamenilor dar contează total în estimarea lui Dumnezeu. Lui Pavel îi face plăcere să se cheltuiască pentru interesele lui Dumnezeu în alţi oameni şi nu îi păsa de cost. Noi venim cu noţiunile noastre economice – „Poate Domnul vrea să merg acolo – cum e cu salariul? Cum este clima? Cum se va avea grijă de mine? Omul trebuie să se gândească şi la astea.” Toate acestea sunt o indicaţie că slujim pe Dumnezeu cu o rezervă. Apostolul Pavel nu a avut nici o rezervă. Pavel concentrează ideea lui Isus Hristos despre [cum este] sfântul Noului Testament în viaţa sa, respectiv: nu unul care doar proclamă Evanghelia, ci unul care devine pâîne frântă şi vin turnat în mâinile lui Iisus pentru alte vieţi.

24 februarie – Bucuria sacrificiului

V 01, AM § Lasă un comentariu

„Bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru voi;” 2 Corinteni 12:15
Când Duhul lui Dumnezeu a vărsat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, începem în mod deliberat să ne identificăm cu interesele lui Isus Hristos în alţi oameni, iar Iisus Hristos este interesat în orice fel de om există. Nu avem nici un drept în lucrarea noastră creştină să fim ghidaţi de afinităţile noastre; acesta este unul dintre cele mai mari teste ale relaţiei noastre cu Iisus Hristos. Bucuria sacrificiului este că îmi aştern viaţa mea pentru El şi interesul Său în alţi oameni, nu pentru o cauză. Pavel s-a cheltuit pe sine cu singur scop – ca el să câştige oameni pentru Iisus Hristos. Pavel a atras la Isus tot timpul, dar niciodată la sine. „M-am făcut totul pentru toţi oamenii, pentru ca să câştig pe unii cu orice chip.” Când un om spune că trebuie să dezvolte o viaţă sfântă singur cu Dumnezeu, el nu e mai de folos decât semenii săi: el se pune pe sine însuşi pe un piedestal, departe de alergarea obişnuită a oamenilor. Pavel a devenit o personalitate sacramentală; oriunde se ducea Iisus Hristos Se servea de viaţa lui. Mulţi dintre noi ne căutăm propriile noastre scopuri, iar Iisus Hristos nu se poate servi de vieţile noastre. Dacă ne-am abandonat lui Iisus, nu avem scopurile proprii de urmărit. Pavel spunea că ştie cum e să fie „preş” fără să resimtă aceasta, deoarece izvorul principal al vieţii lui era devotamentul faţă de Iisus. Suntem în stare să fim devotaţi, nu lui Iisus Hristos, ci lucrurilor care ne emancipează spiritual. Acesta nu era motivul lui Pavel. „Mai degrabă să fiu eu despărţit de Hristos pentru fraţii mei” – sălbatic, extravagant – nu-i aşa? Când un om este îndrăgostit a vorbi aşa nu este o exagerare, iar Pavel este îndrăgostit de Iisus Hristos.

23 februarie – Hotărârea de a sluji

V 01, AM § 2 comentarii

„Fiul omului nu a venit ca să I se slujească, ci ca să slujească.” Matei 20:28

Ideea lui Pavel de slujire este aceeaşi ca a Domnului Nostru: „Sunt printre voi ca cel care slujeşte; ” „noi înşine suntem slujitori ai cauzei lui Isus.” Avem ideea că un om chemat în lucrarea de slujire este chemat să fie un alt fel de fiinţă decât ceilalţi oameni. Conform lui Isus Hristos, el este chemat să fie „preşul-de-la-intrare” pentru alţi oameni; liderul lor spiritual, dar niciodată superiorul lor. „Ştiu cum să fiu într-o stare de jos,” spune Pavel. Aceasta este ideea lui Pavel despre slujire – „Mă voi cheltui bucuros pentru voi până la ultima sulfare; puteţi să mă lăudaţi sau condamnaţi, aceasta nu va face o diferenţă.” Câtă vreme există o fiinţă umană care nu îl cunoaşte pe Iisus Hristos, eu sunt dator să îi slujesc până când aceasta îl va cunoaşte. Izvorul principal al slujirii lui Pavel este nu dragostea pentru oameni, ci dragostea pentru Iisus Hristos. Dacă suntem devotaţi cauzei umanităţii, în curând vom fi zdrobiţi şi cu inimile frânte, deoarece adesea ne vom întâlni cu mai multă lipsă de recunoştinţă de la oameni decât de la un câine; dar dacă motivul nostru este dragostea pentru Dumnezeu, nici o lipsă de recunoştinţă nu ne poate opri de la a sluji pe semenii noştri.

Conştientizarea lui Pavel despre cum a lucrat Iisus Hristos cu el este secretul hotărârii lui de a sluji pe alţii. „Eram înainte un om fără cuvânt, blasfemator, plin de injurii” – indiferent de cum mă tratează oamenii, ei nu mă vor trata niciodată cu ciuda şi ura cu care l-am tratat eu pe Iisus. Când ne dăm seama că Iisus Hristos ne-a slujit până la capătul răutăţii noastre, egoismului nostru şi păcatului nostru, nimic din ceea ce întâlnim la alţii nu poate epuiza hotărârea noastră de a sluji altor oameni pentru cauza Lui.

22 februarie – Disciplina tenacităţii spirituale

V 01, AM § Lasă un comentariu

„Opriţi-vă şi ştiţi că eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

Tenacitatea este mai mult decât rezistenţă, este rezistenţă combinată cu siguranţa absolută că vei afla ceea ce cauţi. Tenacitatea este mai mult decât a ţine bine, care poate să nu fie mai mult decât slăbiciunea fricii de a cădea. Tenacitatea este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul său va fi cucerit. Cea mai mare frica pe care o are un om nu este că el va fi  blestemat, ci că Isus Hristos va fi înjosit, adică lucrurile pe care El le-a susţinut – dragostea şi dreptatea şi iertarea şi bunătate între oameni – nu vor câştiga la final; lucrurile pe care El le susţine par nişte lumini iluzorii. Apoi vine chemarea la tenacitate spirituală, nu de a continua rezistând şi nefăcând nimic, ci prin a lucra în mod deliberat asupra certitudinii că Dumnezeu nu va fi înjosit.

Dacă speranţele noastre sunt dezamăgite acum, înseamnă că sunt curăţite. Nu este nimic mai nobil pe care să-l fi sperat sau visat mintea umană ce nu va fi împlinit. Unul dintre cele mai mari eforturi din viaţă este efortul de a-L aştepta pe Dumnezeu. „Pentru că ai păstrat cuvântul răbdării Mele.” Rămâi tenace spiritual.

Where Am I?

You are currently viewing the archives for Februarie, 2010 at Dinamica Lucidă.