23 ianuarie – Privind suntem schimbați

ianuarie 23rd, 2012 § Lasă un comentariu

“Noi toţi privim printr-o năframă, privind ca într-o oglindă slava Domnului suntem transformaţi în acelaşi chip…” – 2 Corinteni 3:18

Cea mai măreaţă caracteristică pe care o poate expune un creştin este această deschidere complet descoperită înaintea lui Dumnezeu, care permite vieţii unei persoane să devină o oglindă pentru alţii. Când Duhul ne umple, suntem transformaşi, iar prin privirea lui Dumnezeu devenim oglinzi. Întotdeauna poţi vedea când cineva a privit slava Domnului, deoarece spiritul tău interior simte că el îl oglindeşte propriul caracter al Domnului. Fii atent la orice ar putea păta sau strica acea oglindă în tine. Aproape întotdeauna ceea ce o va păta va fi ceva bun – ceva bun, dar nu ceea ce este cel mai bun.

Cea mai importantă regulă pentru noi este să ne concentrăm să ne ţinem vieţile deschise pentru Dumnezeu. Să lăsăm orice altceva, incluzând munca, hainele, şi mâncarea la o parte. Ocuparea din partea lucrurilor ne înceţoşează concentrarea asupra lui Dumnezeu. Trebuie să ne păstrăm o poziţia în a-L privi, păstrând vieţile noastre complet spirituale pe deplin. Să lăsăm alte lucruri să treacă aşa cum vor; să lăsăm pe alţii să ne critice cum vor; dar să nu lăsăm vreodată ca ceva să întunece viaţa care “este ascuns cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). Niciodată să nu lăsăm un stil de viaţă grăbit să deranjeze relaţia de rămânere în El. Cea mai dificilă lecţie pentru viaţa creştină este să înveţi cum să continui “privind ca într-o oglindă slava Domnului”

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Ce este asta?

You are currently reading 23 ianuarie – Privind suntem schimbați at Dinamica Lucidă.

meta

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.